joi, 21 ianuarie 2010

Mitul 1. Mă duc la psiholog, înseamnă că sunt nebun! (Fals)

Cu siguranţă v-aţi confruntat, cel puţin o dată în viaţă, cu situaţii mai dificile. Din păcate, oricât de mult ne-am dori, problemele nu ne ocolesc, nu ţin cont de vârstă, de nivelul de educaţie sau de cel economic şi nici de statutul social. Dar faptul că avem probleme şi suntem mai trişti câteodată este un semn de normalitate, nicidecum de nebunie. Nu trăim într-o lume perfectă, armonioasă, ca atare este firesc să avem perioade mai grele în viaţă şi să avem o dispoziţie mai apăsătoate în acele momente. Important este cum depăşim greutăţile, iar aici intervine psihologul. Rolul lui este de a vă ghida discret înspre soluţiile pe care dumneavoastră le găsiţi, nu de a vă impune anumite decizii personale. De asemenea, psihologul vă acceptă aşa cum sunteţi, cu problemele dumneavoastră, cu defecte şi calităţi, astfel că nu trebuie să vă temeţi că veţi fi judecat. Adesea, persoanele care vin la mine la cabinet au "probleme" cotidiene foarte diverse şi frecvent întâlnite. De exemplu, stres la locul de muncă şi performanţă redusă. Nu sună a nebunie, nu-i aşa? Poate că şi dumneavoastră aţi fost sau sunteţi într-o situaţie similară, în care job-ul pe care il aveţi vi se pare extrem de solicitant şi v-aţi dori să ştiţi ce puteţi face pentru a vă reduce nivelul de stres şi a vă creşte performanţa. Sau poate aţi pierdut o persoană dragă şi aveţi nevoie ca cineva să vă asculte, sau intâmpinaţi probleme în relaţia de cuplu/familie etc. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că psihologul se ocupă de problemele pe care le are orice om sănătos şi nici o problemă nu este banală. Aş mai vrea să reţineţi că sănătatea sau nebunia nu rezultă din problemele pe care le aveţi, ci din felul în care vă raportaţi la acestea, din felul în care le faceţi faţă, iar psihologul este aliatul dumneavoastră în acest sens. Imaginaţi-vă că sunteţi într-o barcă ce se scufundă şi intraţi în panică, nu ştiţi ce să faceţi mai întâi. Dar aveţi lângă dumneavoastră, în aceeaşi barcă, un partener, psihologul, cu care faceţi echipă astfel încât să depăşiţi cu succes situaţia. Aceasta este munca unui psiholog, redată în câteva cuvinte. O muncă fascinantă alături de client!

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu